Cât vin au consumat românii în primul an de pandemie. România se situează pe locul 14 la nivel mondial

Cât vin au consumat românii în primul an de pandemie. România se situează pe locul 14 la nivel mondial
Foto: Shutterstock
Publicat: 12/09/2021, 10:12

România se află pe locul 14 la nivel mondial în ceea ce privește consumul de vin în anul 2020, cu 3,8 hectolitri (3.800 de litri), adică 2% din consumul mondial. Țara noastră – care este atât producătoare, cât și consumatoare de vin – este depășită de Brazilia, Canada și Portugalia, dar a surclasat Olanda, Japonia, Africa de Sud sau Elveția.

Organizația Internațională a Vinului (OIV) arată că în 2020 țările membre ale Uniunii Europene au consumat 112 hectolitri de vin, ceea ce înseamnă 48% din consumul total la nivel mondial.

„Într-un an aparte precum 2020 sunt mari diferențe în comportamentele consumatorilor și, prin urmare, trebuie luată în considerare dificultatea de a face estimări. Aceste variații pot fi asociate cu factori precum restricțiile epidemiologice, întreruperea acticității în sectorul HoReCa și lipsa turismului”, se arată în raportul OIV.

consum de vin mondial in 2020 – organizatia internationala a vinului

Primele 10 locuri din topul statelor mari consumatoare de vin

  • În SUA, aflate pe prima poziție în topul mondial al consumului, s-au consumat 33 de hectolitri de vin în 2020 (14% din consumul mondial).
  • Pe locul 2 se află Franța cu 24,7 hectolitri de vin (11% din consumul mondial).
  • Italia se află pe locul 3 cu 24,5 hectolitri (10% din consumul întregii lumi).
  • Germania este pe locul 4 cu un consum de 19,8 hectolitri în 2020 (8% din consumul mondial)
  • Pe locul 5 se află Marea Britanie cu 13,3 hectolitri de vin (6% din consumul modial)
  • China este pe locul 6 cu 12,4 hectolitri de vin (5% din consuumul mondial).
  • Rusia se află pe locul 7 cu 10,3 hectolitri (4% din consumul mondial).
  • Pe locul 8 este Spania cu 9,6 hectolitri de vin (4% din consumul mondial).
  • Argentina este pe locul 9 cu 9,4 hectolitri (4% din consumul mondial).
  • Pe locul 10 este Australia cu 5,7 hectolitri (2% din consumul mondial).

România a surclasat Olanda și Japonia în 2020

Potrivit OIV, România se află pe locul 14 cu un consum de 3,8 hectolitri in anul 2020, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din consumul mondial.

România este depășită de Brazilia (4,3 hectolitri în 2020), însă țara noastă a surclasat state precum Olanda (3,5 hectolitri), Japonia (3,5 hectolitri), Africa de Sud (3,1 hectolitri), Elveția (2,6 hectolitri), Belgia (2,6 hectolitri), Austria (2,3 hectolitri, Suedia (2,2 hectolitri) și Cehia (2,1 hectolitri).

Consumul cumulat de vin din toate celelalte țări ale lumii în 2020 este de 32,2 hectolitri (14% din totalul mondial).

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Ce tarif are Irina Loghin la evenimente. Cere mai puțin ca mulți artiști
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Un studiu unic la nivel mondial arată că poluarea aerului crește riscul de demență
×